Technology & Products 2026-03-23

FORVIA HELLA dezvoltă scuturi frontale fizico-digitale pentru noul BMW iX3

  • Categorie nouă de produs: integrarea tehnologiei de iluminare, a elementelor de design și a senzorilor
  • Reinterpretarea aspectului distinctiv al mărcii: grilele „rinichi” verticale, specifice BMW, cu contururi ascuțite, și blocuri optice LED orizontale, proeminente

Lippstadt, 23 martie, 2026. Furnizorul internațional de componente auto FORVIA HELLA a dezvoltat și a adus în producție de serie primele Front Phygital Shields din lume pentru noul BMW iX3 complet electric. Prin aceste module de mari dimensiuni, cu grad înalt de integrare, destinate părții frontale a vehiculului, FORVIA HELLA modelează decisiv limbajul de design al iX3, modelul inaugural al Neue Klasse de la BMW. Dezvoltarea și producția Front Phygital Shields este la Ljubljana, Slovenia, centrul global de competență FORVIA HELLA pentru iluminatul caroseriei auto.

Categorie nouă de produs: integrarea tehnologiei de iluminat, a elementelor de design și a senzorilor

Scuturile Phygital Frontale FORVIA HELLA sunt concepute ca o platformă scalabilă care integrează funcționalități de iluminare, elemente decorative pentru designul vehiculului și tehnologie de senzori. „Prin Scuturile Phygital frontale, răspundem simultan la trei tendințe ale pieței auto: electromobilitatea, conducerea automatizată și cererea pentru soluții de iluminare distinctivă. În același timp, reducem complexitatea dezvoltării și asamblării frontale pentru producători”, spune Juan Manuel Mollá, care, în calitate de membru al Consiliului de Administrație, este responsabil pentru operațiunile globale de iluminat a FORVIA HELLA. „Acest lucru creează o categorie complet nouă de produse. În cadrul portofoliului nostru de iluminat, va deveni un element fundamental și va căpăta o relevanță și mai mare pentru noi în viitor.”

Reinterpretarea aspectului distinctiv al mărcii: grilele „rinichi” verticale, specifice BMW, cu contururi ascuțite, și farurile LED orizontale, proeminente

Scuturile frontale fizico-digitale sunt proiectate special pentru vehicule electrice. Acestea valorifică spațiul de design și funcțional disponibil în partea frontală a vehiculului, care devine accesibil odată cu eliminarea grilei tradiționale a radiatorului, transformându-l într-o caracteristică de design definitorie și distinctă. Spre deosebire de Neue Klasse din anii 1960, grilele „rinichi” din cadrul scuturilor Phygital noi sunt mai mici, dar cu contururi mai ascuțite și orientate vertical. Acestea pot fi, de asemenea, iluminate opțional cu Iconic Glow. Scuturile Phygital Frontale integrează și cele două faruri full-LED, care au fost reproiectate față de aspectul lor anterior rotunjit, într-o formă mai deosebită, orientată orizontal.

În BMW iX3, Front Phygital Shields de la FORVIA HELLA integrează și senzori radar cu un capac încălzit și transparent. Acest capac protejează senzorii de intemperii și contaminare și asigură performanță fiabilă a radarului chiar și în condiții severe de iarnă. Funcția de încălzire integrată face ca senzorii radar să fie o tehnologie pentru captarea și percepția mediului cu adevărat independentă de condițiile meteorologice.

Juan Manuel Mollá: „Cu Front Phygital Shields, stabilim un adevărat reper în design-ul și stilizarea vehiculului. Împreună cu BMW Group, am dezvoltat un modul frontal sofisticat, extrem de integrat, care duc elementele definitorii ale brandului într-o nouă eră. Ne mândrim că putem contribui la conturarea și promovarea în viitor a aspectului noului iX3 – flagship-ul Neue Klasse. De asmenea, sunt evidențiate capacitățile noastre solide de dezvoltare și industrializare.”

FORVIA HELLA a reinterpretat stilul caracteristic al mărcii pentru modelul BMW iX3.

FORVIA HELLA a reinterpretat stilul caracteristic al mărcii pentru modelul BMW iX3. (Imagine: BMW Group)

Modulele mari și extrem de integrate din partea frontală a vehiculului joacă un rol esențial în definirea limbajului de design al modelului iX3.

Modulele mari și extrem de integrate din partea frontală a vehiculului joacă un rol esențial în definirea limbajului de design al modelului iX3. (Imagine: BMW Group)