Companie / 10.04.2020
 
Companie / 10.04.2020

HELLA România, ajutor pentru spitale în lupta împotriva COVID-19

  • Compania din industria automotive alocă 63.000 euro și experți în achiziții și proiectare de echipamente medicale pentru a ajuta unități medicale din patru orașe în criza generată de noul Coronavirus
  • Fondurile sunt alocate pentru spitale din Arad, Timișoara, Lugoj și Craiova
04/10/2020
04/10/2020

TIMIȘOARA, 10 aprilie, 2020. HELLA România, una dintre cele mai mari companii din industria automotive, cu activitate în sud-vestul țării, se alătură campaniilor de mobilizare de resurse pentru sprijinirea sistemului medical, în efortul de gestionare a crizei generate de COVID-19. Furnizorul de sisteme de iluminat și electronică se alătură, astfel, Fundației Comunitare Timișoara în cadrul proiectului "Solidari în fața COVID -19", precum și organizației One Source din Timișoara care dezvoltă proiectul VentilaTM (ventilator pentru respirație artificială).

A fost alocat un buget de 63.000 de euro pentru proiectul de responsabilitate socială, iar o echipă de angajați cu experiență în achiziții, respectiv ingineri cu competențe în proiectare și dezvoltare, contribuie la obținerea în timp rapid a echipamentelor și materialelor sanitare, necesare unităților de urgențe și terapie intensivă. Aceste resurse vor ajunge la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeș" Timișoara, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Louis Țurcanu" Timișoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență "Pius Brînzeu" Timișoara, Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, Spitalul Municipal "Dr.Teodor Andrei" Lugoj.

"Trăim o situație unică, peste care e tot mai clar că putem trece doar împreună. Echipa HELLA România este aproape de comunitățile în care are deschise birouri de foarte mulți ani. Susținem educația, sportul, sănătatea, cultura", spune Mirabela Chera, director HELLA Corporate Center Timișoara. "Mai mult ca altădată, răspundem acum nevoilor din sistemul de sănătate. Contribuția financiară a companiei este dublată și de ajutorul oferit de colegii noștri experți. E important să ne păstrăm sănătatea și să mergem mai departe ca o echipă, una a comunității, în care fiecare ne înțelegem rolul și valoarea contribuției".

În România, grupul HELLA este prezent cu trei centre de proiectare și dezvoltare, un centru administrativ și trei unități de producție, în Timișoara, Arad, Lugoj și Craiova.

Încă de la apariția primelor cazuri de testare pozitivă în România, la nivelul companiei s-au luat o serie de măsuri pentru protejarea angajaților: munca de acasă, reguli stricte de igienă, transport și acces în spațiile de lucru pentru angajații a căror prezență este necesară pentru continuarea activității.
 
04/10/2020 12:51
 
 
 
Download-Articol
 
04/10/2020
Contact
Daniel Morfeld
Purtător de cuvânt / Media Relations
Rixbecker Str. 75
59552 Lippstadt
Tel.: +49 2941 38-7566
Fax: +49 2941 38-477545
Daniel.ipww@yjcyMorfeld@forvia.com
 
01/03/2023
Contact HELLA ROMÂNIA
Iozefina Nicoleta Tudor
HELLA România SRL
Str. Centura Timișoarei, km 5+470 dreapta
307210 Giarmata, jud.Timiş
E-mail: Nicoletrwvq@mbpya.Tudor@hella.com
 
02/22/2019